Întodeauna îmi doream să mănânc ce vreau, cât vreau și când vreau fără să îmi fac griji că mă îngraș.

Îmi doream să am libertate să fac ce vreau. Cum alții puteau mânca fără să se îngrașe? Eu de ce nu pot face ca ei?

 

Ai trăit vreun moment în care să fii la o petrecere sau la un eveniment, să mănânci gustări, să mănânci felul 1, totul să ți se pară foarte bun, să vină și felul 2, iar la un moment dat să simți că îți explodează burta și că nu mai intră nimic? Să simți că te-ai balonat și să vrei poate să te întinzi puțin?

 

Dacă nu ai trăit un astfel de moment sigur cunoști pe cineva care a trăit sau trăiește frecvent astfel de situații.

​

Partea și mai interesantă este atunci când crezi că ai scăpat. De ce? Pentru că în acel moment apare desrtul și deși o parte din tine țipă că nu mai poți și că nu mai intră nimic, o altă parte îți spune că trebuie măcar să guști și tu din desert, cum să se termine seară și tu să nu ai desert?

 

Îți este cunoscut sentimentul?

 

Eu am trăit de foarte multe ori astfel de momente și vreua să te întreb ceva. În acel moment în care ești cu desertul în față, cu o mână pe burtă că nu mai poți și cu cealaltă duci lingurița cu desert la gură, tu controlezi mâncarea sau ea pe tine? CINE PE CINE CONTROLEAZĂ?

 

Clar în astfel de momente suntem controlați de mâncare, suntem drogați și nu avem putearea să alegem.

 

Întotdeauna mi-am dorit libertate față de mâncare dar am conștientizat că de fapt nu aveam absolut deloc libertate ci eram manipulat, eram păcălit să mănânc, iar apoi începeam să regret, mai ales atunci când mă urcam pe cântar.

 

 

Din punctul meu de vedere acesta este mâncatul emoțional.