De cate ori nu ne-am trezit dimineata cu fata la cearceaf si ne-am adus aminte de toate lucrurile care nu au mers bine cu o zi inainte? Incepem sa facem liste in minte: suntem obosite, dar cu toate astea trebuie sa mergem sa pregatim micul dejun pentru intreaga familie desi nu ne face deloc placere, sa pregatim copiii pentru scoala sau gradinita, sa avem putin timp si pentru noi insine, sa ne grabim la serviciu – unde nu ne face mare placere sa mergem, apoi sa ne intoarcem acasa, un acasa in care toate lucrurile sunt aruncate peste tot, sa facem curatenie, sa gatim – desi ne-am saturat cu totul de lucrul asta, sa ne ocupam de familie, si apoi sa cadem frante de oboseala, si maine sa o luam de la capat.
Descrierea de mai sus nu suna a fi foarte optimista, asa e? Cred ca nimeni nu s-ar simti foarte bine parcurgand o astfel de zi si avand moralul la pamant. Cu toate acestea, cred ca e corect sa recunoastem ca ne identificam cu acea poveste de multe ori. Adesea suntem in stari proaste si simtim ca toate sunt pe capul nostru, ne simtim coplesite, suparate, triste, frustrate de felul in care se desfasoara zilele noastre si de directia pe care a luat-o viata noastra.
Dar stai asa – directia se poate schimba, si cel mai bun lucru e ca totul depinde doar de noi.
Totul incepe cu un simplu gand
Pentru mine acest subiect este unul foarte captivant, imi starneste curiozitatea si ma determina sa caut cat mai multe resurse care sa ma inspire. Zilele acestea am finalizat de citit cartea scrisa de Dr Joe Dispenza - “Distruge-ti obiceiurile nocive” si am ramas cu foarte multe idei frumoase din ea, si vreau sa impartasesc cu tine o parte din aceste idei.
Intregul proces de creatie incepe cu un gand, cu un singur gand putem sa ne facem ziua mai frumoasa, mai buna sau, dimpotriva, mai rea. Atunci cand devenim constiente de faptul ca nu avem ceva ce ne dorim, in mod natural incepem sa experimentam emotia legata de lipsa acelui ceva, sa o traim in profunzime si ne adancim in stari negative.
Noi singure ne cream intreaga noastra lume interioara si experioara, prin propria imaginatie, focusandu-ne pe lucruri pozitive sau negative, si aducandu-le in realitatea noastra. Cu cat ne gandim mai mult la aceste lucruri si ne imaginam cum ar fi sa le avem, cu atat creierul nostru incepe sa creeze imagini a felului in care poate arata viitorul nostru. Asta inseamna sa visezi cu ochii deschisi cum va arata viitorul tau.
Acest proces incepe in lobul frontal – in centrul creativ al creierului. Atunci cand aceasta zona din creier este activata, incepe sa creeze circuite in toate zonele din creier in care sunt memorate lucruri sau experiente traite de noi pe parcursul vietii. Ca rezultat, creierul nostru formeaza noi tipare, iar de fiecare data cand dam frau liber imaginatiei, schimbam felul in care functioneaza mintea noastra. Deoarece mintea este creierul nostru pus in actiune, incepem sa schimbam si felul in care functioneaza creierul nostru. Iar daca noi avem puterea sa facem astfel de schimbari in mintea si creierul nostru, de ce nu am alege sa facem schimbari pozitive, sa punem o doza buna de optimism in gandurile noastre, sa ne lasam mintea sa creeze scenarii fericite, in care noi suntem implinite si reusim sa indeplinim tot ceea ce ne propunem si chiar mai mult?
Tot ceea ce gandim vom atrage in viata noastra, iar daca focusul nostru se canalizeaza pe partea mai putin frumoasa a vietii, vom pierdem din vedere toate partile ei bune. Noi avem puterea sa ne cream propriul viitor prin puterea gandului, vazand partea plina a paharului, cautand mereu lucruri pentru care sa fim recunoscatoare si atragand in realitatea noastra exact evenimentele pe care ni le dorim.
Conform cercetarilor medicale efectuate de Dr Joe Dispenza, urmarind peste 8000 de RMN-uri ale creierului, a dovedit ca creierul nostru nu face diferenta dintre realitate si imaginile pe care le cream in minte cu ajutorul imaginatiei. Din acest motiv e atat de important ce ganduri punem in mintea noastra zilnic, ce imagini ruleaza constant in gandul nostru, pentru ca orice lucru pozitiv repetat schimba frecventele de vibratie ale creierului nostru, si astfel intreaga energie din corpul nostru se modifica. Starea noastra se schimba datorita acestor ganduri, felul in care percepem lumea se schimba, si la fel si sanatatea noastra mentala, emotionala si fizica.
Ce sunt obiceiurile si cum ne impacteaza ele
Obiceiurile sunt niste reguli care se formeaza ca urmare a aplicarii lor repetate intr-o anumita perioada de timp, astfel ca trupul nostru le cunoaste deja mai bine decat mintea noastra. Daca ne intoarcem la povestea de inceput, ne dam seama ca fiecare lucru mentionat acolo e o amintire din trecut inregistrata in memoria noastra. Fiecare amintire din trecut este conectata cu o emotie, iar emotiile sunt produsul finit al experientelor noastre trecute. Deci odata ce intram in acea stare dimineata, si ne vin in minte amintirile acelor probleme, dintr-o data incepem sa ne simtim triste, simtim durere, discomfort, ne simtim coplesite. Asa cum spune si Dr Joe Dispenza, felul in care gandim si in care ne simtim ne creaza starea de spirit. Atunci cand ne trezim dimineata si avem acea stare posomorata, intregul start al zilei noastre e focusat intru totul pe trecut, iar pentru ca sustinem cu ganduri repetate acest trecut familiar, el va deveni mai devreme sau mai tarziu insusi viitorul nostru.
Daca credem ca ceea ce gandim ne faureste viitorul, si suntem constiente de faptul ca nu putem gandi mai pozitiv decat felul in care ne simtim fizic si emotional, e important sa ne dam seama ca daca gandurile noastre provin din trecutul nostru, vom continua sa cream aceeasi viata pentru noi insine, aceleasi experienta si in viitor. Aproximativ 95% din ceea ce suntem noi ca fiinte umane pana ajungem la varsta de 35 de ani, e reprezentata de un set de comportamente, reactii emotionale, obiceiuri, atitudini inconstiente, credinte si perceptii invatate, care functioneaza ca si un software. Astfel, ne spunem cu 5% din mintea constienta “Vreau sa fiu sanatoasa”, “Vreau sa slabesc”, “Vreau sa fiu fericita”, dar corpul nostru functioneaza pe un program cu totul diferit de cel al mintii, fiind conditionat de toate aceste programe invatate de ani de zile.
Cum putem produce schimbarea?
Dr Joe Dispenza ne spune ca este necesar sa depasim mintea analitica ce ne spune ca nu putem face ceea ce ne dorim, deoarece aceasta separa mintea constienta de mintea subconstienta. Modalitatea prin care putem avea rezultate rapide este prin meditatie si prin vizualizarea sinelui nostru ideal din viitor pe care sa il aducem in prezent. Prin meditatie putem sa schimbam frecventele de vibratie ale creierului nostru, sa le incetinim, pentru a intra in starea in care putem face schimbari semnificative in mintea noastra. Dar haide sa vedem care sunt cei 5 pasi pe care Dr Joe Dispenza ni-i sugereaza sa ii facem pentru a putea sa ne schimbam gandurile, mintea si odata cu ele si viata.
5 pasi simpli pentru a iti schimba viata:
1. Deconecteaza-te de lumea din jurul tau – Rezerva-ti timp pentru a te deconecta de la lumea din jurul tau. Pune-ti telefonul pe silent, opreste televizorul, opreste computerul, aseaza-te confortabil pentru cateva minute si inchide-ti ochii.
2. Fa un exercitiu de respiratie – Inspira si expira profund si reechilibreaza-te. Cand iti focusezi atentia pe momentul prezent, vei avea mai multa energie sa incepi procesul de creatie. Daca mintea ta calatoreste spre viitorul previzibil sau catre trecutul familiar, lucrurile acestea sunt cat se poate de normale. E important doar sa devii constienta de ele, si sa te intorci cu gandul la momentul prezent. Cand mintea ta se afla in momentul prezent, aceasta este la punctul maxim de creativitate.
3. Creaza-ti sinele ideal din viitor – Intreaba-te “pot fi definita ca o viziune din viitor in loc sa fiu definita de amintirile din trecut?”, “ce anume imi doresc sa se intample in viata mea?”. Rezerva-ti timp sa raspunzi la aceste intrebari. In timp ce te gandesti la cum vei raspunde la intrebarile de mai sus, creierul tau incepe sa se modifice. Atunci cand iti determini creierul sa creeze noi secvente, noi tipare, atunci e momentul in care mintea ta incepe sa se schimbe. Urmatorul pas este sa te gandesti la emotiile pe care le vei simti atunci cand creezi acesta varianta imbunatatita a ta din viitor, invata-ti corpul din punct de vedere emotional, cum te vei simti atunci cand vei deveni imaginea a ceea ce vizualizezi din viitor. E foarte important sa simti cu adevarat acele emotii.
4. Repeta in minte care este aceasta noua varianta a ta – Repeta cine vrei sa devii atunci cand iti deschizi ochii – care sunt lucrurile pe care le faci? Ce decizii iei? Cum te simti atunci cand te trezesti dimineata? Alaturi de cine te trezesti? Cum te simti pe parcursul zilei? Cum te intelegi cu persoanele importante din viata ta? etc. E important sa vizualizezi acele imagini si sa simti acele emotii in mod repetat pentru ca mintea ta sa le poata memora.
5. Da drumul sinelui tau din trecut – Nu poti sa mergi inainte, tinand in continuare cu dintii de ceea ce erai in trecut. Decide ce fel de ganduri vrei sa aduci in viitorul tau. Ganduri precum “nu pot”, “e prea greu”, “situatia mea nu se va schimba niciodata”, “incep de maine”, “ce e in neregula cu mine?”, “e vina altcuiva” nu au loc impreuna cu sinele tau ideal din viitor. Decide ce comportamente, actiuni sau obiceiuri inconstiente va trebui sa schimbi. Cum vei vorbi? Te vei plange? Vei da vina pe ceilalti? Iti vei cauta scuze? Te vei victimiza? E important sa devii foarte constienta de aceste comportamente si sa nu le mai lasi sa devina obiceiuri inconstiente. Decide ce emotii nu mai au loc in viitorul tau. Daca vrei sa fii sanatoasa, nu poti lua cu tine frica sau nesiguranta.
Dr Joe Dispenza ne spune ca daca vom face acesti pasi in fiecare zi, ne vom modifica realitatea personala, si ne vom schimba viata. Daca suntem consecvente, schimbarile nu vor inceta sa apara, trebuie doar sa avem rabdare cu noi, si sa perseveram.
Odata ce ne schimbam starea, modul in care vom privi lumea va fi cu totul altul, vom vedea oportunitati in fiecare eveniment din viata noastra, vom invata sa vedem aspecte pozitive pe care pana acum nu am reusit sa ne sesizam, si viata noastra se va schimba intr-un mod constructiv.
Daca ti-am starnit curiozitatea si doresti sa citesti mai multe despre acest subiect, te incurajez sa iti achizitionezi cartea “Distruge-ti obiceiurile nocive” scrisa de Dr Joe Dispenza, dand click aici. Daca in cercetarile tale vrei sa mergi si mai departe, Dr Joe Dispenza a scos si un CD cu 2 meditatii ghidate in limba engleza, legate exact de continutul acestei carti, ce te pot ajuta sa distrugi obiceiurile negative ce iti afecteaza viata.
Live Free!