Ți-ai spus vreodată așa ceva, și de fiecare dată crezând cu tărie că ai dreptate?
S-ar putea să apară această afirmație că „meriți o felie de tort” sau ceva interzis când ai avut o zi lungă la job, când ai fost deosebit de stresată dar ai dus totul la bun sfarșit, sau chiar după o ceartă cu cineva zicându-ți că meriți să îți oferi mancarea respectivă pentru că simți că ți-ar alina sufletul.
Fraza aceasta cu „merit x mancare nesanatoasă” apare pentru că:
avem anumite resentimente față de mancarea sănatoasă (parinții te-au obigat să mănânci diverse alimente pe motiv că sunt sănatoase, ai avut oameni apropiați care îți aruncau jigniri legate de felul in care arăți și îți spuneau pe un ton batjocoritor să treci pe iarbă ca să slăbești, etc.)
sau pentru că avem o definiție greșită față de alimentele curate, sănătoase, bogate in vitamine și minerale care ne răsfața cu adevarat corpul, definiția internă fiind că acelea nu sunt la fel de bune și de gustoase.
Adânc în sinea noastră ne dorim sau ne spunem două lucruri diferite aflate în conflict:
Merit tot ce e mai bun (să mă simt bine în pilea mea, să am grijă cu adevarat de mine, să fiu atrăgătoare, frumoasă etc.)
Merit prajitura aia (pe care acum o ora o blamam pentru cum arăt în hainele astea, că îmi e rușine să fiu privită de soțul meu, că nu mă simt bine în pielea mea, etc.)
Dependența și nevoile emoționale nesatisfăcute ne fac în cele din urmă să cedăm, mințindu-ne atât de bine încât și noi ajungem să credem că „merităm” nenorocita aia de mâncarea care ne face atâta rău pe TOATE planurile vieții.
Ce meriți tu?
Simplu, meriți să îți oferi tot ce e mai bun, și prin asta chiar ma refer la TOT CE E MAI BUN. Dar atenție, NU ma refer la prostia aia de prăjitură sau la alimentele alea pline de e-uri, conservanți, chimicale care dau dependență și te spală pe creier, sau alimente care bagă la propriu boala în organism.
Știi că am dreptate. Pe bune, zi tu, asta crezi că meriți? Gândește-te bine la asta.
Uite 8 lucruri pe care eu cred cu tărie ca le meriți:
Tu meriți să manănci cea mai sănatoasă mâncare cu putință.
Tu meriți să fii sănătoasă, energică.
Tu meriți să te simți bine în pielea ta.
Tu meriți să nu te simți rușinată de felul în care arăți.
Tu meriți să ai grijă de atât de fizicul tău cât și de psihicul tău.
Tu meriți să fii apreciată și să ai în jurul tău oameni frumosi.
Tu meriți să te răsplatești în multe moduri, nu prin prin mancare.
Tu meriți să investești în tine.
În incheiere, vreau să îți iei câteva minute și să privești în adâncul tău și să scrii macar pe o foaie de hartie, sau poate aici ca și comentariu, cât mai multe lucruri pe care simți că tu le meriți, pentru că doar așa vei putea scoate din umbră lucrurile frumoase legate de tine.
Iar dacă acest material ți-a placut, te-a pus pe gânduri și simți că te-a ajutat, te invit cu mare drag în noua clasă de WildFit 14 Days Reset unde vom lucra împreună fix la partea asta psihologică.
Comments